Liber la bunăstare! Mesele în aer liber, prilej de sănătate

Liber la bunăstare! Mesele în aer liber, prilej de sănătate

Cum sunt discuțiile și la ce nivel este interacțiunea când ne vedem cu toții mai des la masă în aer liber? Ce gust avea mâncarea în vremuri de demult când o savurai vara astfel? Cum “arătau” stările tale atunci? Se pare că dintre toate activitățile în aer liber, mâncatul în mediu natural este o activitate nu numai relaxantă, dar clinic demonstrată ca ducând la creșterea imunității și a bunăstării noastre generale.

E un tip de relaxare pe care ar fi minunat să o practicăm ca adulți pentru familia noastră, legată de felul în care creierul nostru percepe asocierea mâncării, una dintre marile bucurii și surse de energie cu o altă sursă de energie și hrană, natura.

Dacă ne ducem cu gândul la mâncat afară, ne gândim mai ales la zilele de vară. Aduceți-vă aminte cum era să iei cină pe fugă în curte vara la bunici, înainte de o ploaie de vară zdravănă, sau când aceasta te prindea fix la câte un grătar cu prietenii aceia buni, povești și râs pe săturate.

Impactul fiziologic

Medicii explică că este foarte important să exploatăm orice zi minunată, dar și că nu trebuie neapărat să fie o zi însorită pentru a beneficia de minunea aceasta, numită masă în aer liber.

Din punct de vedere fiziologic, mâncatul afară – în special cu familia sau prietenii – are un impact instantaneu asupra nivelului nostru de cortizol, un hormon care este mai mare în situațiile stresante. Prea multă cantitate ne expune riscului de îmbolnăvire.

Nivelurile ridicate de inflamație – care pot crește riscul de cancer și alte afecțiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, diabetul de tip 2 – ar putea, de asemenea, să scadă dacă mesele în aer liber sunt, de asemenea, făcute în mod regulat. Imunitatea generală ar putea crește și ea.

Când primim un e-mail, de exemplu, cortizolul crește, pe când ieșirea în aer liber, bucuria de mâncare și conversația ne reduc nivelul de cortizol destul de dramatic.

Astfel, făcând o mică schimbare zilnică, cum ar fi o oră cu familia la o gustare, povestind pe gazonul din fața casei, faci practic un prim pas în schimbarea stilului de viață, reducând inflamația și crescând imunitatea.

Copiii și mâncatul în aer liber

Dacă ne gândim la beneficiile de a mânca în aer liber, pentru copii sunt cu adevărat mai importante și mai semnificative.

Într-o lume supraaglomerată chiar și psiho-emoțional, într-o perioadă a maximei nomofobii – dependența de telefon și nu numai, uneori, părinții nu petrec suficient timp cu copiii lor. Acest lucru poate însemna că atunci când cresc, aceștia ar putea dezvolta probleme în a forma relații și a face față stresului normal din viața de zi cu zi.

Acel picnic în familie ar putea fi o oportunitate ideală de a petrece un timp de relaționare sănătoasă cu familia și de a face o diferență enormă în dezvoltarea copilului. Nu există motive de a nu o face, și dacă nu există gazon, întotdeauna se poate accesa un spațiu public adecvat sau o zonă împădurită aproape de casă.

Cum accentuam și în articolele noastre anterioare, bunăstarea cuprinde un factor de mediu, spațial, în care trăim și ne desfășurăm activitățile.

Mâncatul în aer liber și reducerea poftelor alimentare

Un lucru interesant dar mai puțin știut este că atunci când mergem în număr mai mare să savurăm ceva în aer liber, la un picnic de exemplu, avem șanse mai mari să facem alegeri mai sănătoase, datorită unui fenomen numit părtinire de dezirabilitate socială.

Oamenilor le place să fie văzuți că fac ceea ce este „corect” de către ceilalți și tind să guste din lucrurile mai sănătoase, să aibă discuții pe această temă etc. influențând alegerile alimentare. Atenție dacă influența vine cu multe recomandări de colesterol mărit! :)

Mâncat în aer liber – Beneficii multiple pentru sănătate

Gândiți-vă că avem o climă care permite practic mâncatul în aer liber de la început de primăvară până în luni târzii de toamna cu frunză aurie și păduri multe de cutreierat. În ce privește gazonul, deja știm că având grijă de el permanent, vă oferă cadrul perfect de luat micul dejun rapid și până la cine laborioase sau mici evenimente cu masa plină.

Ce ne-ar aduce toate acestea?

Îmbunătățirea stării generale sau de spirit

Când ne expunem pielea la lumina soarelui, această pornește producția de vitamina D, care, la rândul său ne poate stimula în mod natural starea de spirit.

Vitamina D este foarte importantă și pentru a absorbi calciul, astfel încât corpul tău să poată construi și menține oasele puternice. În plus, vitamina D vă ajută să mențineți sub control nivelul de adrenalină, serotonină și dopamină, ceea ce vă ajută să evitați depresia. Dacă mănânci acasă, ieși pe terasă. Iei masa la restaurant? Ia în considerare să stai afară.

În plus, în loc să iei prânzul la birou, alege un picnic cu colegii de serviciu. Oferiți-vă o scuză pentru well-being. Dacă ne gândim la perspectiva de sănătate adusă de acoperișurile vii, cât de minunat ar fi ca fiecare email ce trezește cortizonul să fie însoțit și de câteva minute de pauză deasupra tuturor grijilor?

Sprijinirea concentrării

Încă se fac cercetări pentru dovezi științifice care să demonstreze că mâncatul în aer liber îmbunătățește concentrarea; cu toate acestea, oamenii tind să fie mai atenți atunci când sunt afară – ei observă inevitabil întreaga dinamică a naturii. În esență, mâncatul în aer liber permite interacțiunea, concentrarea relațională, atenție la cei din jur și emoții. Lăsați tehnologia în urmă și bucurați-vă de mâncare fără distrageri.

Funcționarea optimă a corpului

Când corpul tău este scăpat de stres, este capabil să secrete HCl în stomac în mod corespunzător, ceea ce te ajută să-ți distrugi alimentele complet, ucigând toți agenții patogeni dăunători. Acest lucru vă ajută și mai mult organismul să devină pregătit astfel încât să poată absorbi toți nutrienții în loc să le treacă fără a digera corespunzător.

Un somn mai bun

Ai luat masa în aer liber în ultima vreme? Ai întins hamacul la umbră? Trage și un pui de somn. Dacă nu reușești, studiile ne spun negru pe alb… după o masă de cel puțin o oră în aer liber și câteva activități colaterale, șansele de a suferi de insomnie scad, iar somnul este mai profund și de o calitate mult mai bună.

Fă din gazonul tău spațiu infinit de emoții pozitive, de tradiții la masă în familie măcar de câteva ori pe săptămână! Profită de vremea bună a fiecărui anotimp și dă liber la bunăstare pentru tine și cei dragi!

Comunitatea OxyGrădinar

Am creat comunitatea OxyGazon, unde împărtășim sfaturi și secrete din culise pentru a-ți fi alături atunci când ai nevoie. Aruncă o privire, poate vei găsi informația de care nici nu știi că ai nevoie.

Lasă un comentariu