Planeta între refuz și consumerism – 11 tipsuri pentru protejarea mediului
Stinge, te rog! Nu călca aici! Mai ușor, au… doare! Nuuu! Citește aici 10 tipsuri de protecție a mea… a mediului!
Dacă planeta ar vorbi azi în toate limbile pământului, dacă ar putea să-ți șoptească la fiecare pas că o doare ceva în urma acțiunilor sau inacțiunilor tale, ai face ceva diferit?
Consideră relația cu mediul cea mai trainică relație pe care ai putea să o ai, pentru sănătatea ta și a generațiilor viitoare.
Ai descoperit-o când erai mic în cel mai pur mod posibil, te-ai bucurat de tot ce îți poate da, iar cu cât timpul a fost mai hain, te-ai adâncit într-o etapă în care și s-o eliberezi de ceva gunoi dimineață sau să mai oprești din apa de la duș pare greu.
Fiecare acțiune asupra mediului înconjurător se întoarce împotriva noastră ca un bumerang. Efectul nefiind mereu imediat, tindem ca oameni să neglijăm relația, aducând-o într-un stadiu toxic, într-un cerc vicios aproape imposibil de rupt.
Măsurile de protecție împotriva mediului sunt larg vehiculate, le auzim și citim aproape ca pe un automatism și așa și reacționăm când vine vorba de regulile de bază. Dacă relația ta cu mediul începe acum sau deja este în impas, lăsăm câteva sfaturi de verde bune de pus pe repeat din când în când.
1. În era consumerismului, consumă mai puțin
O spun ecologiștii, specialiștii financiari, o spun și psihologii, o repetăm și noi. Știți poate de cei trei „R”- reduce, reutilizează și reciclează — primesc multă atenție, dar planeta ar putea beneficia de o anumită concentrare asupra celui mai important și mai subapreciat „R” menționat de studii și articole din întreagă lume: refuzul.
Când refuzi, spui „nu”, ceea ce nu este întotdeauna ușor. Bunuri ieftine la lichidare, noile jucării promovate intens pentru copii sau cele mai noi gadgeturi care promit să vă îmbunătățească viața – niciunul dintre acestea nu este esențial.
De câte ori ai găsit depozitate rochii nepurtate vreodată, și voi domnilor câte un gadget pe care nu l-ați utilizat decât de câteva ori și a ajuns într-un colț al colecției? Data viitoare când ești tentat să cumperi sau să accepți un articol neesențial, gândește-te dacă îți va îmbunătăți cu adevărat viața. Dacă nu, este bine să spui doar „Nu!” iar mediul înconjurător va spune în schimb un mare „Mulțumesc”!
2. Compostul – resursa ta de aur
Un alt „R” care nu primește prea multă atenție, dar care are implicații importante asupra mediului este „putregaiul”. Dacă locuiți la casă lăsați ce este permis să putrezească în mod natural în sol, în loc să trimiteți totul la groapa de gunoi. Cu alte cuvinte: compostul e mană cerească.
Compostarea resturilor alimentare și a deșeurilor din curte oferă recompense duble: ține o cantitate incredibilă de gunoi departe de fluxul de deșeuri și produce un sol bogat, gratuit în grădina ta. Unele orașe ridică acum deșeurile organice alături de colectarea obișnuită a gunoiului.
3. Alege reutilizabil vs. de unică folosință
Gândește-te la câți oameni vezi în fiecare zi bând cafea din pahare de unică folosință în drum spre muncă sau sticle de unică folosință, sorbind din paie de unică folosință, la picnicuri, zile de naștere în aer liber, la plajă… Purtând pungi de cumpărături încă de unică folosință. Tot plasticul de unică folosință trebuie să ajungă undeva și din păcate nu ajunge decât să aibă un efect devastator asupra solului, oceanelor și vieții marine.
Veți contribui la protejarea mediului într-un mod major dacă decideți să luați termosul cu voi, să beți fără pai sau să folosiți unul reutilizabil să refolosiți plasele de cumpărături biodegradabile etc.
Sunt cafenele din lume care fac reduceri considerabile celor ce vin să își ia băuturile la pachet fără să ceară și pahar.
4. Upcycle – efecte pe termen lung pentru mediu
Fii creativ cu articolele tale inutile sau nedorite, reciclând – practic, transformând gunoiul în lucruri utile. Crearea a ceva nou, cum ar fi lucrări de artă, jucării sau bijuterii este atât satisfăcătoare, cât și una dintre cele mai bune modalități de a proteja mediul. Nu numai că ține articolele departe de coșul de gunoi, ci poate preveni nevoia de a cumpăra articole noi, care necesită o mulțime de resurse pentru a produce.
Kenya a găzduit pe 28 februarie 2022 cea de-a 5-a sesiune a Adunării ONU pentru Mediu. Reducerea poluării cu plastic a fost topicul fierbinte. Ocean Sole, o întreprindere kenyană, și-a expus la întâlnire incredibilul mod de reciclare al șlapilor aruncați și altor gunoaie din plastic găsite pe plaje și căi navigabile în sculpturi colorate și jucării pentru copii. O idee de luat în seama!
5. Reciclează responsabil
Dacă ceva nu se poate refuza… și nu se poate composta… și nu e loc de a reduce… și nu îl puteți refolosi… atunci este timpul să treceți la „R” final – Reciclare.
Educați copiii de mici cu privire la ceea ce poate și nu poate fi reciclat în coșul de gunoi de acasă. Aruncarea articolelor greșite în coșul de reciclare poate duce la respingerea unei întregi încărcături, ceea ce înseamnă… înapoi la depozitul de gunoi. Știm, e încă o întreagă dezbatere despre unde ajunge de fapt gunoiul și dacă selecția se face corespunzător, dar faceți partea voastră de treaba și rupeți cercul vicios!
Atenție și la articolele speciale cum ar fi electronice, baterii și aparate. Sunt locuri de predare a lor chiar dacă va necesită deplasare mai departe de casă.
6. Cumpără la mâna a două
Ei aici dilema. Știați că este nevoie de peste 2600 de litri de apă pentru a crește suficient bumbac pentru a face un singur tricou simplu alb neinscripționat?
În loc să mergeți la mall pentru a cumpăra haine noi, luați în considerare și alte variante vintage sau second, fără a irosi resursele prețioase necesare pentru a produce haine noi.
Este o opțiune personală în ceea ce privește hainele, dar vă puteți orienta la un astfel de comportament responsabil privind o gamă largă de produse.
Cel mai bun sfat pe care vi-l va da un coach financiar în decizia de achiziționare a unei mașini scumpe va fi alege second, evită devalorizarea masivă. Se aplică și pentru multe alte categorii de bunuri de larg consum: jocuri și jucării pentru copii, pantofi, electrocasnice, mobilier, și multe altele.
7. Cumpără local, când e posibil
În timp ce vorbim despre cumpărături, este important să ne gândim la calea pe care o parcurg lucrurile pentru a ajunge la noi. Toate acele ambalaje, combinate cu combustibilul necesar pentru livrare, au într-adevăr un impact asupra mediului. Cumpărați local, mâncare, artă, experiențe! Comunitatea e importantă când vorbim de mediu!
8. Folosește mai puține substanțe chimice
Este greu să fii sigur despre efectele negative pe termen lung pe care le pot avea substanțele chimice, atât asupra corpului nostru, cât și asupra planetei, așa că cel mai bine este să le eviți dacă este posibil. Optează pentru îngrijirea gazonului și a grădinii doar când este necesar și folosește produse de calitate, cu impact redus asupra mediului înconjurător.
9. Mergi pe jos, cu bicicleta sau cu mașina, mai responsabil
Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), un vehicul tipic de pasageri emite aproximativ 4,6 tone de dioxid de carbon pe an. Orice cantitate din care putem reduce va ajuta. Pentru călătorii scurte, mergi pe jos sau cu bicicleta – vei obține și o doză sănătoasă de exerciții fizice. Dacă călătoria pe jos sau pe două roți nu este fezabilă, încercați să faceți un carpool cu un prieten, un vecin sau un coleg cu o destinație comună.
10. Folosește mai puțină apă
Conservarea apei acasă este una dintre cele mai simple modalități de a proteja mediul. Gândește-te la toate momentele în care consumi apă, atât în interiorul, cât și în afara casei tale.
De exemplu: închide robinetul cât te speli pe dinți, instalează toalete cu debit redus, folosește mașina de spălat rufe la capacitatea maximă admisă, colectează apă de ploaie pentru udarea plantelor din grădină, alături de gazon etc.
11. Economisește energie electrică
Poți folosi mai puțină energie electrică, va fi minunat pentru planetă. Încearcă câteva dintre aceste moduri rapide de a economisi energia în jurul casei: de la izolarea casei la alegeri smart când vine vorba de becuri, până la prize inteligente și ventilatoare în loc de aparate de aer condiționat, toate fac bine.
Ai putere ca și consumator… să alegi. Fie că te gândești la o planetă mai curată sau la banii tăi, cheltuiește înțelept pe bunuri și creează o relație mai puțin toxică cu mediul înconjurător. Cheltuiește cu înțelepciune pe bunuri, servicii și experiențe care lasă o amprentă de carbon mai mică.
Excelent scris și cuprinzător. Și pe noi ne frustrează că mașina de gunoi le presează toate laolaltă, dar cum ziceți, așa le-am spus și eu copiilor mei, noi să facem treaba noastră. Mai pot adauga să căutați grupuri locale de freecycle și Flohmarkt pe Facebook, și dacă cumva nu găsiți, creați unul :)